printre miile de glasuri ce se aud in ecou...
trec eu .
calcand usor, fiindca nu vreau sa`mi trezesc sufletul,
ar fii prea tragica realitatea pentru el.
m`ascund in mine de propriile temeri
ocultand dorintele ce vor sa`mi dea jos scutul,
sa ma lase asa.. cu inima deschisa.
soaptele trag soarele mai aproape de mine,
dar ele nu stiu ca nimic nu poate sa ma schimbe.
negativismul creeaza o aura umbroasa deasupra mea
si chiar de o ascund..o port mereu cu mine.
uit lumea intr`un colt de zambet
si rad.
la final de zi reusesc sa ma dezleg de rautatea ei
devenind eu,chiar daca acest fapt se implineste
doar pentru cateva clipe mute.
doar eu stiu,ce e in gandurile mele
tot eu.. intunec zilele atunci cand ura isi face aparitia.
praful regretelor ramas in urma lacrimilor
se pierde ..e luat de vant.
si romantismul isi face aparitia intr`un mod bizar
exact acolo unde candva era de negasit,
eu il privesc zambindu`i.. nu`mi mai trebuie nici macat un cuvant!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu